Povestea:
Era genul de om pe care toți îl vedeau „bine”.
Mergea la muncă, zâmbea, își făcea treaba, răspundea la mesaje cu „sunt ok”.
Dar nimeni nu vedea serile.
Serile în care stătea pe marginea patului și nu avea energie nici măcar să se bucure de liniște.
Zilele în care simțea că duce prea multe, dar nu știa cui să spună.
Momentele în care ar fi vrut doar să-l întrebe cineva, sincer: „Tu chiar ești bine?”
Și într-o zi, nu s-a schimbat nimic în jur.
Dar s-a schimbat ceva în el.
A ales să nu mai ducă totul singur.
A vorbit. A spus „nu pot azi”. A cerut ajutor.
Nu i-a rezolvat toate problemele.
Dar i-a luat din greutate.
Și atunci a înțeles: nu trebuie să fii puternic tot timpul… doar suficient cât să nu te abandonezi pe tine.
