Poveste inspirată din el:
Se spune că undeva, dincolo de ceea ce vedem, există o „sală a versiunilor netrăite”. Un loc în care fiecare om are nenumărate variante ale propriei vieți — toate lucrurile pe care ar fi putut să le devină, dar nu le-a ales.
Într-o noapte, Victor a visat că ajunge acolo.
Uși nesfârșite, fiecare purtând numele lui. Le-a deschis, una câte una.
În prima, s-a văzut pe o scenă, vorbind în fața a mii de oameni — sigur pe el, viu. În alta, trăia într-un oraș îndepărtat, fericit, dar diferit de tot ce cunoscuse. În alta, era artist. În alta, antreprenor. În alta… liber.
— Care dintre ele e viața mea reală? a întrebat el.
O voce i-a răspuns calm:
— Niciuna. Astea sunt viețile pe care le-ai lăsat în urmă de fiecare dată când ai ales siguranța în locul adevărului tău.
Victor a simțit cum îl apasă pieptul.
— Și mai pot alege?
— Atât timp cât respiri, există uși pe care încă nu le-ai închis. Dar nu uita: intențiile nu deschid uși. Doar acțiunea o face.
S-a trezit brusc, în aceeași cameră, în aceeași viață. Nimic nu se schimbase.
Cu excepția unui lucru: nu mai putea pretinde că nu știe.
În dimineața aceea, pentru prima dată după mult timp, nu și-a mai spus „poate cândva”.
Și-a spus: „acum.”
