Era o dată un călător care a pornit spre un oraș despre care toți spuneau că este plin de lumină. La început, drumul era clar, soarele îi ghida pașii, iar fiecare pas îi aducea speranță.
Dar, pe măsură ce înainta, ceața a început să se lase. Indicatorii au dispărut, iar drumul s-a transformat într-o potecă nesigură. De mai multe ori s-a oprit, întrebându-se dacă nu cumva a greșit direcția.
Totuși, în loc să se întoarcă, a ales să facă încă un pas. Și încă unul.
După mult timp, ceața s-a ridicat. Orașul era acolo — nu pentru că drumul fusese ușor, ci pentru că el nu renunțase.
Atunci a înțeles: nu cei care văd clar ajung departe, ci cei care merg înainte chiar și atunci când nu văd nimic.
