Poveste inspirată din el
Un profesor bătrân își golește biroul după 40 de ani de carieră.
Găsește diplome, premii, fotografii oficiale și zeci de dosare care cândva păreau importante.
Le privește câteva clipe și le pune deoparte.
Apoi găsește altceva.
O fotografie veche dintr-o excursie cu familia. Un bilet de teatru păstrat într-o carte. O felicitare scrisă de mână de un fost elev.
Și zâmbește.
Nu își amintește exact câte ședințe a avut. Nici câte rapoarte a scris.
Dar își amintește perfect râsul copiilor într-o seară de vară, emoția unei îmbrățișări și oamenii pe care i-a iubit.
Atunci înțelege că viața nu se măsoară în ani.
Se măsoară în momente care merită ținute minte.
✨ Pentru că timpul trece pentru toți. Dar nu toți trăim cu adevărat timpul pe care îl primim.
