Într-un sat de munte, toți tinerii învățau sculptura în lemn de la bătrânii locului. Regulile erau stricte: fiecare trebuia să copieze fidel aceleași modele vechi de secole pentru a fi acceptat de comunitate.
Dinu, un tânăr sculptor, simțea însă că modelele vechi nu îi reflectau deloc sufletul. În timp ce ceilalți ciopleau cuminți aceleași figurine perfecte, dar lipsite de viață, el a început să sculpteze forme fluide, organice, inspirate din vântul care trecea prin brazi și din curgerea râului.
Sătenii l-au criticat repede: „Nu așa se face. Nu respecti tradiția. Nimeni nu o să-ți cumpere lucrările.”
Neavând susținerea lor, Dinu s-a retras în propriul atelier și a continuat să lucreze în liniște. Nu a mai privit în stânga și în dreapta pentru a vedea ce fac ceilalți. A sculptat luni de zile, dând formă propriei viziuni.
Într-o zi, un colecționar de artă aflat în trecere a văzut figurile clasice din centrul satului și a trecut nepăsător mai departe. Însă, când a ajuns la ușa lui Dinu și a văzut piesele unice, pline de energie și originalitate, a rămas uimit. A cumpărat întreaga colecție și a făcut lucrările lui Dinu celebre în marile orașe.
Văzând succesul lui, alți tineri din sat au prins curaj să-și exprime propriul stil. Dinu nu doar că își găsise propriul drum, dar le arătase și celorlalți că nu trebuie să fii doar o replică a altora.
