Vineri, 10 aprilie, ziua înmormântării fostului mare antrenor Mircea Lucescu, la Hunedoara, va fi zi de doliu local. Propunerea primarului Hunedoarei, Dan Bobouțanu, a fost adoptată astăzi, cu unanimitate de voturi, în ședința de consiliu convocată în regim de urgență.
Astfel, drapelul României va fi arborat în bernă la sediile instituţiilor şi autorităţilor publice locale din oraş, iar instituţiile sportive şi culturale îşi vor adapta programul în mod corespunzător. De asemenea, prin hotărârea de astăzi, Consiliu Local Hunedoara recomandă persoanelor fizice, juridice şi operatorilor economici să adopte o conduită sobră în data de 10 aprilie 2026.
Potrivit declarațiilor făcute de primarul Dan Bobouțanu pentru HUNEDOARA 1 TV, la funeralii, acesta va fi însoțit și de echipa de fotbal Corvinul Hunedoara care are meci, vineri 10 aprilie, în etapa a III-a din play-off, cu Voluntari, de la ora 16:00, pe stadionul Stadion „Anghel Iordănescu” din București.
Astfel, jucătorii hunedoreni au posibilitatea să-i aducă un ultim omagiu celui care le-a insuflat încrederea că pot visa la victorii, iar administrația și comunitatea locală își manifestă, prin doliul local de vineri, încă odată, prețuirea și aprecierea față de cel care a făcut din Corvinul Hunedoara un brand național.




