back to top
Televiziunea județului tău!
12.1 C
Deva
sâmbătă, octombrie 24, 2026

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier

Ieri, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD, la un accident rutier care s-a produs pe DN 66A, în orașul Aninoasa. Totodată, la locul producerii accidentului s-a aflat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță județean.

Echipajele de pompieri au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, câte două în fiecare dintre ele. În urma coliziunii, trei dintre ocupanții autovehiculelor au fost răniți și au avut nevoie de acordarea primului ajutor calificat. După efectuarea procedurilor medicale de urgență, victimele au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la Unitatea de Primiri urgențe a spitalului din Petroșani.

De asemenea, pompierii au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații, dar au efectuat și operațiuni de curățare a carosabilului pentru ca traficul să poată fi reluat în siguranță.

Ultimele noutăți

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

LA DEVA, ECHIPA OPTICLINE DR. ANGELESCU A SCRIS ISTORIE ÎN MEDICINA INTERNAȚIONALĂ!

130 DE INTERVENȚII DE ÎNLOCUIRE A CRISTALINULUI ÎN 11...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

Știri

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI!!!

Trafic rutier închis temporar, de Ziua Armatei României, pe...

DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE, VA FI CEA MAI LUNGĂ ZI DIN AN

  Trecerea la ora de iarnă în anul 2026...

„Liniștea ta interioară este mai importantă decât agitația din jur.” ❤️

📖 Povestea zilei – Călătorul și cele două case Un...
spot_img

Articole similare