Protest de amploare în sănătate, grefierii pregătesc blocarea activității instanțelor, tensiuni și în finanțe și vămi. Peste 500.000 de bugetari, afectați de plafonarea sporurilor. Profesorii iau în calcul greva și boicotarea examenelor, iar Guvernul promite corecturi …după negocieri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) face, marţi, apel pentru dialog real privind noua lege a salarizării şi consideră că acest proiect de lege încălcă principiile pe care se bazează, deoarece inechităţile dintre categoriile de personal din cadrul sistemului bugetar se vor adânci.
-în perioada 2–5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente, stabilite de lege.
-în data de 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție”, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, ca formă de protest față de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar.
-mâine, 3 iunie 2026, de la ora 11:00, în fața Ministerului Finanțelor, va avea loc protestul organizat către Sindicatul Național Solidaritatea, sindicat afiliat BNS.
Protest de amploare în sănătate
Pe 3 iunie, aproximativ 20.000 de medici, asistenți medicali și alți angajați din sistemul sanitar sunt așteptați la un protest în fața Guvernului. În paralel, reprezentanții sindicali au început procedurile necesare declanșării unei greve generale în spitale. Sindicatele susțin că aplicarea noii legi ar putea conduce la reduceri semnificative ale veniturilor. Potrivit estimărilor acestora, o asistentă medicală ar putea pierde aproximativ 1.500 de lei lunar, o infirmieră circa 1.200 de lei, iar un medic care lucrează în secțiile ATI ar putea avea un venit mai mic cu până la 2.000 de lei.
Tensiuni și în finanțe și vămi
În instituțiile fiscale și financiare sunt anunțate acțiuni spontane de protest. Angajații din Trezorerii și ANAF își exprimă nemulțumirea față de prevederile proiectului, iar lucrătorii vamali avertizează că pot ajunge la blocarea activității dacă revendicările lor nu vor fi luate în considerare. „Urmează ca începând de săptămâna aceasta să notificăm Autoritatea Vamala Română dacă va continua să ne ignore pentru un conflict de muncă, respectiv grevă generală”, a declarat Voinea Negoiță – președintele Sindicatului Meridian.
Peste 500.000 de bugetari, afectați de plafonarea sporurilor
Conform estimărilor, mai mult de jumătate de milion de angajați din sectorul public ar putea resimți efectele reducerii și plafonării sporurilor, măsuri care ar conduce la diminuarea veniturilor lunare.
Profesorii iau în calcul greva și boicotarea examenelor
Nemulțumirea se extinde și în sistemul de educație. Sindicatele din învățământ avertizează că ar putea recurge din nou la grevă generală și chiar la boicotarea examenelor naționale. Reprezentanții profesorilor susțin că au identificat în proiect prevederi prin care sporurile pentru dirigenție, suprasolicitare și gradația de merit fie dispar, fie sunt înlocuite cu bonusuri acordate temporar, ceea ce ar putea afecta veniturile cadrelor didactice.
Guvernul promite corecturi după negocieri
În fața valului de critici, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, afirmă că proiectul noii legi a salarizării nu este definitiv și că anumite aspecte semnalate de sindicate vor fi analizate și corectate după încheierea consultărilor. Până atunci însă, instituții-cheie ale statului se pregătesc pentru o săptămână marcată de proteste, suspendări de activitate și amenințări cu greve generale.
Sursa: stiripesurse.ro




