Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026 a fost pusă în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Se vor acorda doar trei tipuri de burse, iar cele sociale pentru elevii care provin din familii monoparentale nu mai există.
Trei tipuri de burse în anul şcolar 2025-2026
a)-bursă de merit, pentru elevii de nivel gimnazial, liceal și profesional, inclusiv dua- 450 lei/lună:
-pentru maximum 15% din efectivele de elevi ale fiecărei clase de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar care au medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9,00.
– elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în baza mediei primelor două intervale de cursuri din anul şcolar curent mai mare sau egală cu 9,00.
– elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional şi dual mai mari sau egale cu 9,00.
Bursele de merit se acordă la propunerea profesorului diriginte, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar, pentru elevii din clasele VI – XII, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.
b) bursă socială, pentru elevii de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional, inclusiv dual -300 lei/lună, se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială/socială/medicală a elevului. Beneficiari,
-elevi proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.
-elevi cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;
-elevi care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, încadrate conform criteriilor legale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net, pe membru de familie, supus impozitării;
-elevi cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din spital” sau la domiciliu, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;
-elevi care revin după şcolarizarea din cadrul „Şcolii din spital” în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării;
-elevi proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
c) bursă tehnologică, pentru elevii din învăţământul profesional, inclusiv dual -300 lei/lună. Beneficiari:
-elevii declaraţi repetenţi la finalul anului şcolar nu beneficiază de bursa tehnologică pentru anul de studiu pe care îl repetă. Fac excepție elevii declarați repetenți în învățământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învățământul profesional, inclusiv dual.
-prin excepție de la prevederile alin. (2), beneficiază de bursă tehnologică elevii care repetă anul școlar din motive medicale.
Bursa tehnologică se acordă elevilor la propunerea dirigintelui, nefiind condiţionată de depunerea unei cereri în acest sens. Lista cu propuneri se va depune la secretariatul unităţii de învăţământ în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar.




