Poveste inspirată:
În fiecare dimineață, Eliza își lăsa cafeaua pe jumătate băută pe masă, iar Victor zâmbea de fiecare dată când vedea ceașca uitată.
La început, îl enerva. I se părea un detaliu mărunt care spune multe despre neatenție.
Dar cu timpul, acel gest a devenit parte din povestea lor.
Ea îi lăsa cafeaua, el îi învelea umerii când adormea pe canapea.
Ea uita unde și-a pus cheile, el îi trimitea mesaj să îi amintească să mănânce.
El devenea prea tăcut când avea o zi grea, iar ea știa să stea lângă el fără să întrebe nimic.
Nu erau perfecți.
Aveau defecte, obiceiuri ciudate, zile în care orgoliul era mai mare decât răbdarea.
Dar iubirea lor nu stătea în lipsa imperfecțiunilor.
Stătea în felul în care fiecare a învățat să iubească exact acele colțuri imperfecte ale celuilalt.
Și, fără să își dea seama, tocmai acele mici defecte deveniseră cele mai frumoase lucruri dintre ei.
