back to top
Televiziunea județului tău!
5.3 C
Deva
duminică, octombrie 25, 2026

Iohannis, pas cu pas prin Parâng

Turiștii din Parâng au avut surpriza, miercuri, să se vadă în munte cu fostul președinte al României, Klaus Iohannis, care nu ajunge prima dată aici. A fost și în această săptămână, la pas, peste 25 de kilometri.

A coborât din Pasul Urdele și, la pas, însoțit de un prieten și de salvamontiștii din Parâng, a vizitat și stațiunea din Valea Jiului.  Fostul președinte Klaus Iohannis nu ajunge prima dată aici, iar Daniel Breda, salvamontistul care a postat pe o rețea de socializare fotografii de la întâlnirea cu președintele, a spus că a avut ocazia să facă, alături de el, un traseu greu, dar în ritm alert. Acesta a coborât la noi, după un drum prin Pasul Urdele, adică aproximativ 25 de km, pe creasta munților, dar pe care l-a făcut în 8 ore. A vizitat și stațiunea Parâng, unde vine pentru a 3-a oară, dar, de această dată, după încheierea mandatului de președinte al României.

Sursa: cronicavj.ro

Foto: Daniel Breda

Ultimele noutăți

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

LA DEVA, ECHIPA OPTICLINE DR. ANGELESCU A SCRIS ISTORIE ÎN MEDICINA INTERNAȚIONALĂ!

130 DE INTERVENȚII DE ÎNLOCUIRE A CRISTALINULUI ÎN 11...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

Știri

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI!!!

Trafic rutier închis temporar, de Ziua Armatei României, pe...

DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE, VA FI CEA MAI LUNGĂ ZI DIN AN

  Trecerea la ora de iarnă în anul 2026...

„Liniștea ta interioară este mai importantă decât agitația din jur.” ❤️

📖 Povestea zilei – Călătorul și cele două case Un...
spot_img

Articole similare