back to top
Televiziunea județului tău!
9.1 C
Deva
luni, aprilie 20, 2026

ÎN PERIOADA 23 MARTIE-24 APRILIE 2026, TICHETELE DE CĂLĂTORIE GRATUITE – DESTINATE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, POT FI RIDICATE DIN CLĂDIREA PIEȚEI CENTRALE DEVA, ETAJUL 1, BIROUL NR. 21

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința persoanelor cu dizabilități, că în perioada 23 martie- 24 aprilie 2026, tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local, destinate copiilor și adulților cu dizabilități din municipiul Deva, pot fi ridicate din clădirea Pieței Centrale Deva, etajul 1, biroul nr. 21, după următorul program:

– luni – joi, între orele 8:00 – 16:30

– vineri, între orele 8:00 – 14:00

Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local sunt valabile în perioada aprilie – iulie 2026 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilități, încadrați în gradele de handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorilor sau asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități încadrate în grad de handicap grav.

 Documente necesare pentru eliberarea tichetelor:

– cartea de identitate / certificatul de naștere (în cazul minorilor)

– legitimația de călătorie, eliberată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara

– certificatul de încadrare în grad de handicap

Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local pot fi folosite pentru 20 de călătorii/lună, în municipiului Deva și localitățile componente (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică și Cristur).

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0737.036.004 și 0755.878.918, de luni până joi, între orele 8:00 – 16:30 sau vineri, între orele 8:00 – 14:00.

Ultimele noutăți

A VENIT PRIMĂVARA CU ALAIUL EI DE FLORI!!!

A venit primăvara! E cald și bine și natura...

DE CE A LIPSIT PRIMARUL DEVEI DE LA ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL

A MAI SEMNAT, CU A.D.R. VEST, UN CONTRACT DE...

POSTĂRILE ONLINE I-AU FOST FATALE

UN HUNEDOREAN A FOST ARESTAT PENTRU MESAJE EXTREMISTE DE...

SERIE DE FOC CU TREI DEPLASĂRI LA RÂND PENTRU CORVINUL

ÎN PLAY-OFF-UL LIGI A II-A FC BIHOR  – CORVINUL...

Știri

A VENIT PRIMĂVARA CU ALAIUL EI DE FLORI!!!

A venit primăvara! E cald și bine și natura...

DE CE A LIPSIT PRIMARUL DEVEI DE LA ȘEDINȚA CONSILIULUI LOCAL

A MAI SEMNAT, CU A.D.R. VEST, UN CONTRACT DE...

POSTĂRILE ONLINE I-AU FOST FATALE

UN HUNEDOREAN A FOST ARESTAT PENTRU MESAJE EXTREMISTE DE...

SERIE DE FOC CU TREI DEPLASĂRI LA RÂND PENTRU CORVINUL

ÎN PLAY-OFF-UL LIGI A II-A FC BIHOR  – CORVINUL...

COLOCVIUL NAȚIONAL DE MEMORIALISTICĂ ȘI ESEU „I. D. SÎRBU”

EVENIMENT CULTURAL DE EXCEPȚIE ORGANIZAT DE  BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „OVID...

IZVORUL TĂMĂDUIRII DIN SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ

OBICEIURI ȘI TRADIŢII, ÎN PRIMA VINERI DE DUPĂ PAȘTI,...

PSD Hunedoara cere schimbarea urgentă a direcției guvernării

În contextul consultării interne de luni, 20 aprilie, a...
spot_img

Articole similare