Andrei își petrecuse ani întregi încercând să le demonstreze oamenilor că este suficient de bun.
Muncea mai mult, accepta mai multe și spunea „da” chiar și atunci când voia să spună „nu”.
Îi era teamă că, dacă nu primește aprecierea celorlalți, înseamnă că nu valorează destul.
Într-o zi, după ce a obținut exact lucrul pentru care muncise atât de mult, și-a dat seama că bucuria era mai mică decât se așteptase.
Pentru că nu mai era despre el.
Era despre a fi văzut.
Atunci a schimbat ceva.
A început să facă lucrurile pentru el, nu pentru aplauze. A început să spună „nu” fără să se simtă vinovat și să plece din locurile în care trebuia să demonstreze mereu cine este.
Cu timpul, a devenit mai liniștit.
Mai sigur.
Mai liber.
Și într-o seară a înțeles ceva ce nu învățase în toți anii în care încercase să-i impresioneze pe ceilalți:
Nu ai nevoie ca toată lumea să vadă cât valorezi. Ai nevoie doar să nu mai uiți tu.
„Când nu mai alergi după validare, începi să vezi cât de mult valorezi.” 👑
