back to top
Televiziunea județului tău!
13.8 C
Deva
sâmbătă, octombrie 24, 2026

„Copilărie în culori”, pentru copiii defavorizați din Deva

„Copilărie în culori” este genericul sub care s-a desfășurat primul eveniment al săptămânii dedicate Zilei Copilului, care se sărbătorește pe 1 Iunie. Primăria Deva, prin Compartimentul Local pentru Romi și Direcția de Asistență Socială Deva au invitat 16 copii, între 2 și 11 ani, din comunități defavorizate, la jocuri și activități în aer liber, organizate luni, 26 mai 2025, în curtea Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva – într-un decor de petrecere, cu baloane colorate și muzică pentru copii.

Evenimentul s-a dorit a fi o modalitate distractivă și educativă pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și socializare.

Timp de aproape 3 ore, copiii au participat la o serie de jocuri și concursuri care le-au testat coordonarea, lucrul în echipă, capacitatea de concentrare și adaptarea la reguli, spiritul de competiție și fairplay-ul, dar și comunicarea cu ceilalți membri ai grupului.

Jocul cu baloane de săpun i-a antrenat într-o alergare continuă, în încercarea de a sparge cât mai multe baloane – o coordonare între ochi, mâini și picioare. Iar participanții care au suflat baloanele și-au antrenat mușchii responsabili cu vorbirea și pronunția corectă.

Chiar dacă este un joc simplu, „Baba oarba” a fost un exercițiu pentru dezvoltarea coordonării, echilibrului și a orientării în spațiu. Iar desenele pe asfalt le-au permis copiilor să-și exprime bucuriile, temerile și visele, dincolo de cuvinte. Un simplu desen – reprezentând o casă, un copac, un râu, o pisică și un soare, le-a dezvăluit personalitatea și relația cu propria familie.

Distracția a continuat cu o sesiune de pictură pe față, realizată de reprezentantul Compartimentului Local pentru Romi, un medic al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara și mediatorul sanitar al DAS Deva.

Surpriza evenimentului a fost însă clovnul Bubulina – profesor de sport și antrenor de handbal în viața de zi cu zi, care a venit la petrecerea copiilor cu ghicitori, jocuri, dulciuri și baloane modelate, dar și cu povești educative despre școală, învățătură, bună purtare și consecințele comportamentelor problematice.

Pe toată durata evenimentului, participanții au purtat insigne personalizate, cu mesaje de Ziua Copilului.

Jocurile și concursurile s-au încheiat cu recompense pe măsură – fructe, gogoși și suc, pe gustul tuturor. Și fiecare copil a plecat acasă cu o diplomă de participare și cu daruri surpriză – cărți cu poveștile copilăriei, puzzle-uri, jocuri LEGO și jucării. (Fotografiile cu minori au fost realizate cu acordul scris al părinților).

Sursa: DAS Deva

Ultimele noutăți

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

LA DEVA, ECHIPA OPTICLINE DR. ANGELESCU A SCRIS ISTORIE ÎN MEDICINA INTERNAȚIONALĂ!

130 DE INTERVENȚII DE ÎNLOCUIRE A CRISTALINULUI ÎN 11...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

Știri

„ȘCOALA ALTFEL” LA POLIȚIA LOCALĂ DEVA

APROAPE 20 DE ELEVI AI ȘCOLII „ANDREI ȘAGUNA” AU...

”STELELE CETĂȚII” REVINE LA DEVA: DOUĂ ZILE DEDICATE MUZICII POP ȘI TINERELOR TALENTE

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează...

AJOFM HUNEDOARA, EVENIMENT DEDICAT ROMÂNILOR CARE S-AU ÎNTORS DIN DIASPORA

„ACASĂ DIN NOU”: ROMÂNII REVENIȚI ACASĂ, ÎNCURAJAȚI SĂ INVESTEASCĂ...

S-A SEMNAT CONTRACTUL PENTRU AL TREILEA PARC DIN ORĂȘTIE

PRIMĂRIA SALVEAZĂ LACUL ȘUMUȘTĂU, TRANSFORMÂND ZONA NEGLIJATĂ ÎNTR-UN SPAȚIU...

ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI!!!

Trafic rutier închis temporar, de Ziua Armatei României, pe...

DUMINICĂ, 25 OCTOMBRIE, VA FI CEA MAI LUNGĂ ZI DIN AN

  Trecerea la ora de iarnă în anul 2026...

„Liniștea ta interioară este mai importantă decât agitația din jur.” ❤️

📖 Povestea zilei – Călătorul și cele două case Un...
spot_img

Articole similare