📖 Poveste: Floarea dintre pietre
Într-un sat mic, la marginea unui drum vechi, printre două pietre mari, a răsărit o floare firavă. Nu avea pământ bun, nu primea mereu apă și, de multe ori, vântul puternic o făcea să se aplece aproape până la pământ.
Oamenii care treceau pe acolo o priveau și spuneau:
— Nu va rezista mult.
Dar floarea nu știa că ar trebui să renunțe.
În fiecare dimineață, când soarele răsărea, își ridica din nou capul. După fiecare ploaie, își aduna picăturile de pe petale. După fiecare furtună, își întindea frunzele către lumină.
Într-o zi, un copil care trecea pe drum s-a oprit și a întrebat-o pe bunicul său:
— Cum de a crescut o floare atât de frumoasă într-un loc atât de greu?
Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:
— Poate că nu și-a ales locul în care a răsărit. Dar a ales, în fiecare zi, să înflorească.
Și, de atunci, copilul nu a mai privit niciodată greutățile la fel.
