back to top
Televiziunea județului tău!
16.2 C
Deva
duminică, mai 3, 2026

Trecerea la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor în vigoare

CFR Călători anunță că, începând cu 26 octombrie 2025, transportul feroviar de pasageri va funcționa pe ora Europei Orientale (EET), marcând trecerea la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ceasurile vor fi date cu o oră înapoi, astfel că ora 04:00 va deveni ora 03:00.

CFR precizează

că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, iar călătorii nu trebuie să își ajusteze planurile de călătorie. Trenurile care pleacă după ora 4:00 dimineața vor respecta orele din Mersul Trenurilor conform noului orar de iarnă.

Pentru trenurile aflate deja în circulație după ora 04:00,

acestea vor opri în stațiile din parcurs și vor staționa până la ora de plecare prevăzută în noul orar. Excepție fac trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la destinație, acestea își vor continua mersul normal fără opriri suplimentare.

De asemenea,

având în vedere că țările vecine trec la ora de iarnă în aceeași zi, 26 octombrie 2025, trenurile internaționale vor circula conform orarului stabilit, fără modificări între stațiile de frontieră.

CFR Călători recomandă pasagerilor să verifice orele de plecare și sosire ale trenurilor și să ajungă la timp în gări, respectând noul orar de iarnă, pentru a evita eventualele neînțelegeri cauzate de schimbarea orei.

Ultimele noutăți

RESTRUCTURAREA A.N.A.F., SCENARIU ÎNGRIJORĂTOR PENTRU JUDEȚ

DIN CELE ȘASE UNITĂȚI FISCALE CARE FUNCȚIONEAZĂ, AR PUTEA...

BUGET MAI MIC LA DEVA, DAR PRESIUNI MAI MARI PE CHELTUIELI

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ CAUTĂ ECHILIBRUL ÎNTRE INVESTIȚII ȘI FUNCȚIONARE, ÎN...

ALUN, COMOARA DE MARMURĂ ASCUNSĂ ÎN MUNȚII POIANA RUSCĂ

SATUL UNIC ÎN LUME UNDE DRUMUL, BISERICA ȘI FUNDAȚIILE...

PARCUL CENTRAL DIN HUNEDOARA PRINDE VIAȚĂ!

HUNEDOARA ARE CEA MAI MARE ZONĂ VERDE PE CAP...

Știri

spot_img

Articole similare