Povestea:
Un băiat primise un ghiveci cu un bulb rar. Își dorea atât de mult să vadă floarea deschisă, încât îl uda de trei ori pe zi, îl muta dintr-un colț în altul al camerei după fiecare rază de soare și măsura pământul cu rigla în fiecare dimineață. Nimic nu părea să se întâmple.
După două săptămâni, a apărut un firav lăstar verde, iar peste alte câteva zile s-a format un boboc strâns. Nerăbdător și frustrat că petalele stăteau încă lipite, băiatul a început să le desfacă el însuși, încet, cu degetele, crezând că-i dă o mână de ajutor.
Până la prânz, petalele forțate s-au ofilit și au căzut pe masă. Floarea nu avusese timp să prindă putere din interior.
Tatăl lui a strâns petalele uscate și i-a spus simplu: „Nu poți grăbi viața trăgând de ea. Ce e valoros cere timp să se așeze, iar dacă forțezi ritmul doar din grabă, strici fix ceea ce încercai să construiești.”
