back to top
Televiziunea județului tău!
26.2 C
Deva
marți, iulie 28, 2026

„Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor” a fost câștigat de Luca-Ștefan Agache, elev din comuna Totești

O săptămână frumoasă s-a încheiat la fel de frumos! În cadrul Secției de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii județene a avut loc o nouă premiere din cadrul proiectului „Premiul pentru excelență – Cel mai fidel cititor”, oferit de Asociația „Zamolxe 182”, la inițiativa domnului Costel Avram, membru al asociației.

De această dată, premiul a fost acordat unui elev din comuna Totești, desemnat „cel mai fidel cititor” pe baza frecvenței la bibliotecă și a numărului de cărți împrumutate – criterii aplicate tuturor premianților din cadrul acestui proiect. Desemnarea a fost realizată de bibliotecara comunei Totești, doamna Tița Cozac.

Evenimentul a fost deschis de domnul Sebastian Bara, managerul bibliotecii noastre, care a apreciat, încă o dată, inițiativa și continuitatea acestui proiect, felicitându-l pe Luca-Ștefan Agache, premiantul acestei luni, pentru consecvența și bucuria cu care se apropie de carte.

A venit însoțit de doamna învățătoare Gabriela Popovici, fiind elev în clasa a III-a la Școala Primară din Păclișa, de doamna Tița Cozac, bibliotecara comunei Totești, precum și de domnul Tiberiu Pasconi, primarul comunei.

Împreună, domnii Costel Avram și Mircea Cranciova i-au înmânat diploma și premiul în bani (500 de lei), iar domnul Sebastian Bara i-a oferit lui Luca, din partea bibliotecii, un pachet de cărți – un cadou pe care, cu siguranță, îl va aprecia.

Domnul primar a luat, de asemenea, cuvântul, mulțumind Asociației „Zamolxe 182”, domnului Costel Avram pentru inițiativă, domnului Sebastian Bara și Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijinul acordat activității bibliotecii.

Întrebat ce ar putea face primarul pentru ca el să fie fericit, Luca-Ștefan Agache a răspuns, cu sinceritate, că și-ar dori mai multe cărți pentru biblioteca din Totești – propunere pe care domnul primar a primit-o cu bucurie.

La întrebarea dacă are cont pe Facebook, Luca a spus că nu este interesat, preferând să citească în timpul pe care l-ar fi petrecut în mediul online. Iar atunci când a fost întrebat de ce îi plac cărțile, a răspuns cu încredere: „Pentru că nu mă plictisesc, învăț lucruri noi, interesante și mă ajută la dezvoltarea creierului.”

Ultimele noutăți

PENSIONARII DIN VALEA JIULUI AU ASALTAT CU CERERI CASA DE PENSII

FĂRĂ O DECIZIE A C.C.R., CERERILE PENTRU RESTITUIREA CONTRIBUȚIEI...

FORTĂREAȚA ASCUNSĂ A HUNEDOAREI

TAINA PEȘTERII ZIDITE DIN CHEILE MADEI, UN REFUGIU MEDIEVAL...

71,2% DE CADRE DIDACTICE AU LUAT EXAMENUL DE DEFINITIVAT

DINTRE CEI 139 DE CANDIDAȚI PARTICIPANȚI LA EXAMEN, ȘASE...

DEVA: PROIECT DE 10 MILIOANE DE EURO PENTRU ENERGIE REGENERABILĂ

ENERGIE VERDE PENTRU CLĂDIRI PUBLICE DAR PENTRU ȘI GOSPODĂRIILE...

SPITALELE DIN JUDEȚUL HUNEDOARA NU-ȘI PERMIT SĂ INTRE ÎN GREVĂ

PE LÂNGĂ PERIOADA CONCEDIILOR, ÎN SPITALE SUNT MEDICI PUȚINI...

Știri

LAPTE PRAF GRATUIT PENTRU BEBELUȘI!!!

 Serie nouă de lapte praf gratuit. Aproape 50 de...
spot_img

Articole similare