back to top
Televiziunea județului tău!
27.5 C
Deva
miercuri, august 26, 2026

POMPIERII HUNEDORENI -150 DE MISIUNI

ȘI INTERVENȚII ÎN ACEST WEEKEND

În perioada 30 mai – 01 iunie 2025, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara au participat la 150 de misiuni și intervenții,  majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale.   Echipajele SMURD au intervenit la 125 de situații pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 8 cazuri care au necesitat aceste intervenții. 

Trei accidente rutiere

        În aceste 3 zile, pompierii ISU Hunedoara au intervenit la 3 accidente rutiere pentru acordarea primului ajutor, descarcerare, transportul victimelor la spital, dar și pentru aplicarea măsurilor de prevenire  și stingere a incendiilor care ar fi putut izbucni în astfel de situații. Astfel, vineri, 30 mai, la Petroșani s-a acționat pentru descarcerarea unei persoane rănită în urma unui accident rutier produs în urma coliziunii dintre un autoturism și un autocamion. Celelalte 2 accidente auto, soldate cu victim, au avut loc în localitățile Sarmizegetusa, în data de 30 mai, și în Orăștie, duminică 1 iunie. În urma celor două evenimente rutiere, 7 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ulterior transportate la unități spitalicești.

Metode speciale pentru salvarea a două vieți

       La Orăștie, unde un autoturism în care se aflau 4 persoane s-a răsturnat după un impact cu un stâlp de curent și o conductă de gaz, intervenția echipajelor de pompieri a fost complexă și dificilă, avînd în vedere că două dintre victime se aflau în afara autoturismului dar între firele de curent electric. Prin metode speciale, care să nu pună în pericol nici salvatorii, nici victimele, pompierii din Orăștie au reușit să elimine pericolul electrocutării, au salvat victimele și le-au transportat la spital, împreună cu celelalte 2 persoane rănite. Totodată, s-a constituit o zonă de siguranță pentru că se înregistrau scăpări de gaz din conducta avariată. Misiunea s-a încheiat cu transportul celor 4 victime, conștiente, la spitalul din Orăștie.

Sprijin pentru colegii din Covasna și Brașov

    În cele 3 zile ale sfârșitului de săptămână au continuat intervențiile pompierilor ISU Hunedoara în sprijinul colegilor din județele grav afectate de inundații: Covasna și Brașov. Mai mult, începând cu data de 1 iunie, echipajul de pompieri hunedoreni care și-a finalizat misiunea în județul Brașov s-a deplasat la ISU Covasna pentru a acționa, acolo unde va fi nevoie, în vederea eliminării efectelor negative cauzate de inundații și viituri. În weekendul care a trecut, echipajele de pompieri au intervenit pentru lichidarea a două incendii izbucnite la autoturisme, dar și pentru stingerea a 4 incendii de o amploare mai redusă.      

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Ultimele noutăți

DRUMURILE  NAȚIONALE DIN JUDEȚUL HUNEDOARA MAI SIGURE

DRDP TIMIȘOARA A EXECUTAT LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE PE RAZA...

MISTERUL DIN SIBIU

FATA DIN TURNUL TROMPEȚILOR ȘI MAGIA CARE A ÎNCLINAT...

UN ELEV DIN DEVA A CUCERIT VÂRFUL ARARAT, ACOPERIȘUL TURCIEI

SEBASTIAN HALASZ A DUS ÎNSEMNELE COLEGIULUI NAȚIONAL „DECEBAL” LA...

100 DE HECTARE DE TEREN DIN HUNEDOARA, FĂCUTE SCRUM ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

POMPIERII AU LUPTAT CU FLĂCĂRILE CARE AU AMENINȚAT INCLUSIV...

ȘANTIER DESCHIS PE STRADA PRICAZULUI DIN ORĂȘTIE

O INVESTIȚIE DE PESTE 7,5 MILIOANE DE LEI VA...

Știri

DRUMURILE  NAȚIONALE DIN JUDEȚUL HUNEDOARA MAI SIGURE

DRDP TIMIȘOARA A EXECUTAT LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE PE RAZA...

MISTERUL DIN SIBIU

FATA DIN TURNUL TROMPEȚILOR ȘI MAGIA CARE A ÎNCLINAT...

UN ELEV DIN DEVA A CUCERIT VÂRFUL ARARAT, ACOPERIȘUL TURCIEI

SEBASTIAN HALASZ A DUS ÎNSEMNELE COLEGIULUI NAȚIONAL „DECEBAL” LA...

100 DE HECTARE DE TEREN DIN HUNEDOARA, FĂCUTE SCRUM ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

POMPIERII AU LUPTAT CU FLĂCĂRILE CARE AU AMENINȚAT INCLUSIV...

ȘANTIER DESCHIS PE STRADA PRICAZULUI DIN ORĂȘTIE

O INVESTIȚIE DE PESTE 7,5 MILIOANE DE LEI VA...

„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.” — Mark Twain

În orașul Cenușiu, totul era... ei bine, cenușiu. Cerul...

SIMERIA RECICLEAZĂ!!!

În data de 29 august 2026, în Orașul Simeria...

SELECȚIE GOSPODĂRII INDIVIDUALE PENTRU ENERGIE REGENERABILĂ GRATUITĂ

Mâine 27 august, ora 15.30 este ultima zi până...
spot_img

Articole similare