back to top
Televiziunea județului tău!
18.2 C
Deva
joi, august 27, 2026

Deva omagiază geniul lui George Enescu printr-un concert simfonic de excepție

Municipiul Deva se alătură celebrării muzicii românești în „Anul Cultural George Enescu”, dedicat în 2025 celui mai important compozitor al României — un simbol al genialității, al sensibilității și al identității noastre culturale.

Pentru a marca acest moment special, Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează marți, 2 decembrie, de la ora 18:00, un concert simfonic de excepție, susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu. Evenimentul aduce în prim-plan muzica ce unește și îmbogățește, păstrându-și strălucirea peste timp.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Mandeal, personalitate marcantă a scenei muzicale internaționale, a cărui carieră se întinde pe mai bine de patru decenii.

Solistul serii va fi pianistul Horia Maxim, apreciat pentru expresivitatea, tehnica și eleganța interpretărilor sale.

Publicul este invitat într-o incursiune sonoră prin creațiile unor compozitori români de valoare, care au definit spiritul artistic autohton:

  • Adrian Pop – Hore
  • Paul Constantinescu – Concertul pentru pian și orchestră
  • George Enescu – Suita a II-a pentru orchestră

Lucrări pline de rafinament, emoție și profunzime vor prinde viață în interpretarea uneia dintre cele mai prestigioase orchestre din România.

Evenimentul reprezintă un moment de celebrare a patrimoniului muzical românesc și un omagiu adus lui George Enescu, muzicianul ale cărui creații continuă să inspire și să vibreze în inimile generațiilor de azi.

Accesul la concert se face pe bază de invitație, disponibile la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00.

Ultimele noutăți

DRUMURILE  NAȚIONALE DIN JUDEȚUL HUNEDOARA MAI SIGURE

DRDP TIMIȘOARA A EXECUTAT LUCRĂRI DE ÎNTREȚINERE PE RAZA...

MISTERUL DIN SIBIU

FATA DIN TURNUL TROMPEȚILOR ȘI MAGIA CARE A ÎNCLINAT...

UN ELEV DIN DEVA A CUCERIT VÂRFUL ARARAT, ACOPERIȘUL TURCIEI

SEBASTIAN HALASZ A DUS ÎNSEMNELE COLEGIULUI NAȚIONAL „DECEBAL” LA...

100 DE HECTARE DE TEREN DIN HUNEDOARA, FĂCUTE SCRUM ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

POMPIERII AU LUPTAT CU FLĂCĂRILE CARE AU AMENINȚAT INCLUSIV...

ȘANTIER DESCHIS PE STRADA PRICAZULUI DIN ORĂȘTIE

O INVESTIȚIE DE PESTE 7,5 MILIOANE DE LEI VA...

Știri

„Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.” — Mark Twain

În orașul Cenușiu, totul era... ei bine, cenușiu. Cerul...

SIMERIA RECICLEAZĂ!!!

În data de 29 august 2026, în Orașul Simeria...

SELECȚIE GOSPODĂRII INDIVIDUALE PENTRU ENERGIE REGENERABILĂ GRATUITĂ

Mâine 27 august, ora 15.30 este ultima zi până...
spot_img

Articole similare