back to top
Televiziunea județului tău!
21.7 C
Deva
marți, septembrie 15, 2026

„Dăruim din suflet și din inimă, și pentru că putem ajuta, putem împărți și altora din ce avem noi”

O familie de tineri care s-a întors acasă, la Deva, după mai mulți ani petrecuți în străinătate, s-a gândit că prea-plinul obținut din munca lor merită dăruit copiilor și vârstnicilor bolnavi. Au apelat la evidențele celor de la direcția de Asistență Socială Deva pentru identificarea celor mai grave cazuri, după care, timp de două zile, au dăruit 80 de pachete cu alimente.

De apreciat că, spre deosebire de mulți binefăcători care își promovează propria imagine în acțiuni de caritate, tinerii deveni au preferat să nu-și facă publică identitatea. Ba mai mult, pentru că la un bătrân neputincios degeaba-I duci făină, ulei și zahăr și alte cele pentru că nu are putere să-și gătească, tinerii au golit rafturile marketurilor. Cu mașina încărcată de conserve cu carne de porc, ciorbă de văcuță și fasole cu cârnăciori, pateu, mezeluri, zacuscă de legume, produse lactate, gem, biscuiți, napolitane și suc, cei doi tineri au împărțit, ore în șir, pachete cu alimente în casele unde sărăcia și boala te așteaptă la intrare.

Astfel, peste 40 de persoane vulnerabile, din toate cartierele Devei, vor avea ce pune pe masa săptămâni bune de-acum încolo. Totodată, o fetiță din zona malul Mureșului va putea merge la școală, în clasa a III-a, după ce a primit rechizite pentru tot anul școlar, iar o mamă va primi ajutor pentru achiziționarea unui dispozitiv medical, prin care-și hrănește fiica adultă, problemă de sănătate diagnosticatî încă de la vârsta de 8 luni.

Toți sunt oameni cu povești care dor și mulți dintre ei sunt nevoiți să aleagă, zilnic, între medicamente și pâine. Sunt vârstnici care nu au familie sau copii uitați de părinți, sunt oameni blocați de soartă în scaunul cu rotile sau ținuți în viață cu aparatul de oxigen.  Le-au zâmbit celor triști, le-au întins o mână celor bolnavi și le-au spus o vorbă bună celor descurajați. Gestul lor a impresionat, iar cei vizitați i-au primit cum au știut mai bine – cu lacrimi în ochi sau strângând darul la piept, ca pe comoară. 

„Dăruim din suflet și din inimă, să aducem bucurie și speranță acolo unde considerăm că este nevoie. Și pentru că putem ajuta, putem împărți și altora din ce avem noi”.  Așa și-au explicat gestul cei doi tineri. Simplu, fără multe detalii și fără nume – știind că adevărata generozitate înseamnă să faci ceva bun pentru cineva care nu va afla niciodată cine ești.

Au povestit doar că se implică de mai mulți ani în activități umanitare – fără să aibă pretenția că vor putea schimba lumea, dar cu credința că pot schimba, chiar și pentru un timp, viața celor din jurul lor.

Ultimele noutăți

UN MINUT! ATÂT A FOST SUFICIENT

Un autoturism lăsat cu motorul pornit și haionul deschis...

O familie, o credință, o jertfă care dăinuie: „Zilele Sfintei Familii Brâncoveanu”, la Deva

Trei zile în care istoria devine experiență vie, iar...

NATALIA INTOTERO: „CETĂȚENII DIN ZONA BRADULUI RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ APĂ

AȘ FI VRUT CA MINISTRA BUZOIANU SĂ FIE LA...

MISTERUL DIN ADÂNCURI

LEGENDA CANDELABRULUI DE SARE ȘI A OAMENILOR FĂRĂ UMBRĂ...

Știri

UN MINUT! ATÂT A FOST SUFICIENT

Un autoturism lăsat cu motorul pornit și haionul deschis...

MISTERUL DIN ADÂNCURI

LEGENDA CANDELABRULUI DE SARE ȘI A OAMENILOR FĂRĂ UMBRĂ...

TOLERANȚĂ ZERO PENTRU AGRESORI!

NOUĂ AGRESORI CARE AU ÎNCĂLCAT ORDINELE DE PROTECȚIE SAU...

PERFORMANȚĂ ISTORICĂ ÎN PATRIA SUSHI-ULUI

UN CHEF ORIGINAR DIN VALEA JIULUI A CÂȘTIGAT TITLUL...

OFENSIVA CULTURALĂ LANSATĂ ÎN HUNEDOARA A AJUNS ÎN SHAANXI -CHINA

PUNTE CULTURALĂ DESCHISĂ DE BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ÎNTRE HUNEDOARA ȘI...
spot_img

Articole similare