Județul Hunedoara intră sub Cod Galben de vreme rea pentru cel puțin 24 de ore.
În intervalul 11 mai, ora 13:00 – 12 mai, ora 14:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, potrivit atenționării emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Se vor semnala averse torențiale, însoțite de descărcări electrice și, pe alocuri, de căderi de grindină și vijelii.
Vântul va sufla în rafale de 50 – 70 km/h. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă cumulate vor fi de 15 – 20 l/mp, izolat de 30-40 l/mp.



