back to top
Televiziunea județului tău!
11.6 C
Deva
joi, noiembrie 12, 2026

Au furat marfă în valoare de 350.000 de lei, bunuri pe care chiar ei le transportau

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au pus în executare, în această dimineață, 14 mandate de percheziție domiciliară și 5 mandate de aducere, în județul Hunedoara, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit cercetărilor, în perioada 2025–2026, persoanele în cauză ar fi preluat bunuri de la expeditori din străinătate, cu destinația către diverși beneficiari, însă nu ar fi respectat clauzele contractuale privind livrarea. Astfel, în municipiul Vulcan, membrii grupului ar fi descărcat și sustras marfa transportată, însușindu-și bunurile în mod ilegal.

Pentru a masca activitatea infracțională și pentru a justifica lipsa mărfii, aceștia ar fi declarat în mod fictiv furturi comise pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. În cadrul perchezițiilor, de la locuințele celor vizați au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru soluționarea cauzei. Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 350.000 de euro, recuperat peste 80%.

La acțiune participă luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Hunedoara și Gorj, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara și din Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara. Activitățile sunt în desfășurare, urmând ca, în funcție de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Ultimele noutăți

FONDURILE EUROPENE REPREZINTĂ O OPORTUNITATE ESENȚIALĂ PENTRU DEZVOLTAREA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

  Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, participă, zilele...

SEZONUL RECE ȘI PERICOLUL INCENDIILOR DIN LOCUINȚE

CENTRALA, COȘUL DE FUM ȘI INSTALAȚIA ELECTRICĂ TREBUIE VERIFICATE...

MISTERELE DIN ȚINUTUL PĂDURENILOR

LEGENDA „SÂNZIENELOR NEGRE” ȘI A IELELOR DE IARNĂ, FĂPTURILE...

ÎN ATENȚIA PENSIONARILOR DIN DEVA!

TICHETE GRATUITE DE CĂLĂTORIE, PENTRU DECEMBRIE – MARTIE, SE...

Știri

FONDURILE EUROPENE REPREZINTĂ O OPORTUNITATE ESENȚIALĂ PENTRU DEZVOLTAREA MUNICIPIULUI HUNEDOARA

  Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, participă, zilele...

SEZONUL RECE ȘI PERICOLUL INCENDIILOR DIN LOCUINȚE

CENTRALA, COȘUL DE FUM ȘI INSTALAȚIA ELECTRICĂ TREBUIE VERIFICATE...

MISTERELE DIN ȚINUTUL PĂDURENILOR

LEGENDA „SÂNZIENELOR NEGRE” ȘI A IELELOR DE IARNĂ, FĂPTURILE...

ÎN ATENȚIA PENSIONARILOR DIN DEVA!

TICHETE GRATUITE DE CĂLĂTORIE, PENTRU DECEMBRIE – MARTIE, SE...

ALERTĂ LA PRIMĂRIA DEVA DUPĂ PRĂBUȘIREA UNUI ZID DE SPRIJIN

A FOST CONVOCAT COMITETUL LOCAL PENTRU SITUAȚII DE URGERNȚĂ...

PENTRU JUDEȚUL HUNEDOARA SUNT EMISE 2 AVERTIZĂRI METEOROLOGICE:

Cod Portocaliu care vizează intensificări ale vântului și Cod...
spot_img

Articole similare