back to top
Televiziunea județului tău!
2.1 C
Deva
sâmbătă, mai 2, 2026

ATENȚIE LA TRICHINELOZĂ!

România a înregistrat în anul 2024 un număr de 57 cazuri de boală (0,30‰), de aproximativ două ori mai mare decât cazurile înregistrate în 2023 și de aproximativ 4 ori mai mare decât în 2022 conform datelor centraslizate de INSP. La nivelul județului Hunedoara, în ultimii cinci ani a fost confirmat un singur caz de trichineloză la om, în 2023.

Dat fiind că Decembrie este luna în care la noi în țară se sacrifică porci în gospodării, iar apoi se consumă carnea sub diferite forme, cel mai mare risc de infectare este prin consumul de carne de la porcii crescuți în gospodărie, deoarece aceștia, nefiind vânduți prin comerț cu amănuntul, nu sunt supuși inspecției veterinare, respectiv nu se trimit probe pentru testare de la animalele sacrificate. În aceste condiții este esențial ca oamenii să fie informați cu privire la măsurile pe care le pot lua în gospodării, astfel încât să poată preveni apariția bolii.

Măsuri utile de prevenire a îmbolnăvirii la nivelul gospodăriilor:

-achiziționați animale din unități avizate sanitar veterinar;

-aprovizionați-vă cu carne și preparate din carne din unități comerciale specializate care pun în vânzare doar produse avizate sanitar-veterinar;

-trimiteți probe de carne, din porcul sacrificat în gospodărie, în centre autorizate ale

autorităților sanitar-veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumați carnea doar după rezultatul negativ al examenului trichineloscopic;

– trimiteți probe din carnea de vânat în centre autorizate ale autorităților sanitar-veterinare, pentru a se efectua examen microscopic (trichineloscopic) și consumați carnea doar după rezultatul negative al examenului trichineloscopic;

– nu consumați carnea, până când nu este complet gătită; procedeele de sărare, afumare sau uscare a cărnii nu distrug larvele de Trichinella spp;

– gătiți carnea, carnea tocată și vânatul sălbatic, astfel încât să se atingă temperatura de peste 71°C în toată masa de carne (până carnea își schimbă culoarea din roz în gri);

-curățați bine toate ustensilele care ating carnea;

-curățați bine mașinile de tocat carne înainte și după folosirea acestora la tocarea cărnii de porc/vânat și curățați toate suprafețele și intrumentele folosite în această activitate;

– spălați-vă bine mâinile după manipularea cărnii crude;

– evitați hrănirea animalelor cu resturi crude /măruntaie/sânge, provenite de la vânat/porc, prelucrați

termic aceste produse din carne care urmează să fie hrană pentru animale (de companie/ din gospodărie/porci).

-preveniți apariția rozătoarelor în gospodăria în care se cresc porci.

Atenție!

Oamenii se îmbolnăvesc de trichineloză numai prin consumul de carne crudă

insuficient gătită, provenită de obicei de la porcul din gospodărie sau comercializată

inadecvat, neautorizată sanitaro-veterinar. Recomandarea fermă este de testare a cărnii de porc sau de mistreț. O persoană bolnavă nu transmite boala altei persoane. Prezentați-vă la medic la primele semne de boală!

sursa: DSP Hunedoara

Ultimele noutăți

RESTRUCTURAREA A.N.A.F., SCENARIU ÎNGRIJORĂTOR PENTRU JUDEȚ

DIN CELE ȘASE UNITĂȚI FISCALE CARE FUNCȚIONEAZĂ, AR PUTEA...

BUGET MAI MIC LA DEVA, DAR PRESIUNI MAI MARI PE CHELTUIELI

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ CAUTĂ ECHILIBRUL ÎNTRE INVESTIȚII ȘI FUNCȚIONARE, ÎN...

ALUN, COMOARA DE MARMURĂ ASCUNSĂ ÎN MUNȚII POIANA RUSCĂ

SATUL UNIC ÎN LUME UNDE DRUMUL, BISERICA ȘI FUNDAȚIILE...

PARCUL CENTRAL DIN HUNEDOARA PRINDE VIAȚĂ!

HUNEDOARA ARE CEA MAI MARE ZONĂ VERDE PE CAP...

Știri

spot_img

Articole similare