back to top
Televiziunea județului tău!
13.3 C
Deva
luni, august 24, 2026

Accident rutier grav în comuna Pui

Trei persoane, doi bărbați și o femeie, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în această dimineață pe DN 66, în localitatea Băiești, comuna Pui.
Pentru gestionarea situației de urgență, pompierii Detașamentelor Petroșani și Hunedoara au acționat de urgență cu 2 autospeciale de intervenție și 2 ambulanțe SMURD, iar la locul accidentului s-au direcționat 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și un elicopter SMURD.
Evenimentul rutier s-a produs în urma impactului dintre 2 autoturisme, iar în accident au fost implicate 3 persoane: două aflate într-unul dintre autovehicule, iar cea de-a treia, în celălalt autoturism.
La sosirea echipajelor de intervenție victimele erau conștiente, dar prezentau multiple traumatisme. Li s-au acordat îngrijiri medicale de urgență, ulterior fiind transportate la spital, astfel: bărbatul în vârstă de aproximativ 56 de ani, conducătorul auto al unuia dintre autovehiculele implicate, a suferit un traumatism cranian, a fost preluat si transportat de elicopterul SMURD la UPU Petroșani, iar celelalte 2 victime, o femeie si bărbat, care prezentau multiple traumatisme, au fost preluate de către ambulanțele SMURD și SAJ, fiind transportate la UPU Hunedoara.
De asemenea, echipajele de pompieri au asigurat masuri de prevenire și stingere a incendiilor, dar și curățarea carosabilului pentru ca circulația rutieră să poată fi reluată în siguranță.

Ultimele noutăți

MISTERUL DIN HARGHITA

BLESTEMUL FECIOAREI ȘI LACRIMA VULCANICĂ DE LA SFÂNTA ANA

WEEKEND PLIN DE EVENIMENTE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

DE LA SPECTACOLE PENTRU COPII ȘI RECONSTITUIRI ISTORICE, PÂNĂ...

 ALERTĂ METEO

CODUL PORTOCALIU DE CANICULĂ A FOST PRELUNGIT! ZILE DE...

VASILICĂ POTECĂ: ”REVENDICĂRILE LEGITIME ALE PROFESORILOR

ȘI ALE PERSONALULUI DIN EDUCAȚIE TREBUIE RESPECTATE IAR ANGAJAMENTELE...

CREȘĂ MODERNĂ INAUGURATĂ LA GEOAGIU

PESTE 15 MILIOANE DE LEI INVESTIȚI PRIN PNRR PENTRU...

Știri

MISTERUL DIN HARGHITA

BLESTEMUL FECIOAREI ȘI LACRIMA VULCANICĂ DE LA SFÂNTA ANA

WEEKEND PLIN DE EVENIMENTE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

DE LA SPECTACOLE PENTRU COPII ȘI RECONSTITUIRI ISTORICE, PÂNĂ...

 ALERTĂ METEO

CODUL PORTOCALIU DE CANICULĂ A FOST PRELUNGIT! ZILE DE...

VASILICĂ POTECĂ: ”REVENDICĂRILE LEGITIME ALE PROFESORILOR

ȘI ALE PERSONALULUI DIN EDUCAȚIE TREBUIE RESPECTATE IAR ANGAJAMENTELE...

CREȘĂ MODERNĂ INAUGURATĂ LA GEOAGIU

PESTE 15 MILIOANE DE LEI INVESTIȚI PRIN PNRR PENTRU...

ATACUL DE LA ORA 04:00! ÎNVĂȚAȚI CU PRADA UȘOARĂ

LUPII, URȘII ȘI VULPILE AU TRANSFORMAT GOSPODĂRIILE DIN HUNEDOARA...

MISTERUL DE LA CĂZĂNEȘTI

OCHIUL DE FOC ȘI COMOARA BLESTEMATĂ DIN INIMA VULCANULUI
spot_img

Articole similare