back to top
Televiziunea județului tău!
8.8 C
Deva
luni, octombrie 12, 2026

Accident mortal la Călan

Poliția Orașului Călan a fost sesizată, în data de 3 iulie a.c., în jurul orei 14:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în apropierea localității Călan.

În urma primelor cercetări, s-a stabilit că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Un bărbat de 41 de ani, domiciliat în orașul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DJ56, dinspre localitatea Grid spre Călan, ar fi pierdut controlul direcție într-o curbă periculoasă și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism.

Cel de-al doilea autovehicul era condus de o femeie de 35 de ani, domiciliată în municipiul Deva. În urma impactului, ambii conducători auto, precum și un pasager, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Ulterior, șoferul domiciliat în orașul Călan a decedat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ultimele noutăți

DRUMUL DJ 668, SPRE STAȚIUNEA RÂUȘOR, APROAPE FINALIZAT

CJ HUNEDOARA: INVESTIȚIE DE 6,8 MIL. LEI PENTRU UNA...

CORVINUL, PRIMUL MECI LA PETROȘANI: VINERI, DE LA ORA 18:00, CU FC VOLUNTARI

DUPĂ 19 ANI, DUELUL DINTRE DOUĂ NOU-PROMOVATE DESCHIDE ETAPA...

„SĂPTĂMÂNA EDUCAȚIEI 2026”

EVENIMENTE ORGANIZATE DE S.Î.P. HUNEDOARA PENTRU A MARCA „ZIUA...

TÂLHĂRIȚI DE TREI TINERI PENTRU 6.000 DE LEI ȘI UN MOBIL

AGRESORII, TOȚI DIN VULCAN, ȘI-AU ATACAT VICTIMELE PE PERONUL...

900 DE HUNEDORENI AU PARTICIPAT LA BURSA A.J.O.F.M. HUNEDOARA

145 DE PERSOANE AU FOST SELECTATE ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII...

Știri

ZESTREA ORĂȘTIEI !!!

Se deschid  porțile pentru Zestrea Orăștiei, un nou ansamblu...
spot_img

Articole similare