Poveste inspirată din el:
Într-o gară aglomerată, Mara își aștepta trenul și privea oamenii care veneau și plecau. Unii grăbiți, alții pierduți în gânduri. Fiecare mergea undeva, fiecare lăsa ceva în urmă.
Și atunci s-a gândit la propria viață.
La oamenii care au venit doar pentru o perioadă. Prieteni care au dispărut. Iubiri care au promis să rămână. Oameni care au schimbat-o și apoi au plecat.
Ani întregi a văzut plecările ca pe niște pierderi.
Dar în seara aceea a înțeles altceva: nu toți oamenii apar ca să rămână pentru totdeauna. Unii vin să te învețe ceva despre viață. Despre iubire. Despre tine.
Și apoi există acei oameni rari lângă care nu trebuie să demonstrezi nimic. Nu trebuie să porți măști. Nu trebuie să explici cine ești.
Pentru că, în prezența lor, simți același lucru pe care îl simți când ajungi acasă după un drum lung: liniște.
