back to top
Televiziunea județului tău!
7.7 C
Deva
duminică, aprilie 26, 2026

„FIERARI” amendați! Au rămas și fără bani și s-au ales și cu dosare penale

În perioada 21–22 aprilie 2026, polițiștii din cadrul S.J.P.T. Hunedoara, cu sprijinul Gărzii Naționale de Mediu, Agenției Naționale Antifraudă și Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, au desfășurat activități de control privind respectarea legislației în domeniul gestionării deșeurilor și substanțelor periculoase.

În cadrul acțiunii au fost verificate 10 societăți comerciale care desfășoară activități de colectare și valorificare a deșeurilor metalice feroase și neferoase. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost întocmite două dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni privind regimul deșeurilor, precum și un dosar penal privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Totodată, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale,

în valoare totală de 17.435 de lei, iar 137 de persoane au fost legitimate pe parcursul desfășurării acțiunii. Astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul gestionării deșeurilor.

Ultimele noutăți

SÂMBĂTĂ, ZI DE FOC PENTRU MICILE VEDETE DE LA F.C. „CETATE DEVA”

LA TURNEUL DE FOTBAL „CUPA CETĂȚII” ȘI-AU ANUNȚAT PREZENȚA...

DEVA A FOST ȘI VA RĂMÂNE CETATEA CAMPIONILOR

LA „GALA NADIA” , 40 DE CAMPIOANE CARE AU...

„SPITALUL C.F. SIMERIA TREBUIE SĂ FIE AL ORAȘULUI!”

PRIMARUL EMIL RÎSTEIU A INIȚIAT O PETIȚIE ONLINE PENTRU...

ÎNCEPE TÂRGUL DE OFERTE EDUCAȚIONALE ȘI ORIENTARE ÎN CARIERĂ

36 DE UNIVERSITĂȚI ȘI ȘCOLI POSTLICEALE DIN ÎNTREAGA ȚARĂ...

FLORIN MAXIM: „TREBUIA SĂ NE REVINĂ CUMVA ACEST SPIRIT DE ECHIPĂ!”

STEAUA BUCUREȘTI – CORVINUL HUNEDOARA, SÂMBĂTĂ  ÎN PLAY-OFF-UL LIGI...

Știri

spot_img

Articole similare