În 28 februarie când sărbătorim „Ziua Protecției Civile” din România, pompierii hunedoreni onorează una dintre cele mai nobile profesii din România: aceea de a fi salvator în serviciul comunității.
Pentru a marca această zi importantă, la nivelul întregii țări se organizează, în perioada 26 februarie – 4 martie, diferite acțiuni reunite sub titulatura: ”Săptămâna Protecției Civile”. Evenimentele sunt dedicate informării, educării și pregătirii populației în ceea ce privește situațiile de urgență. De la „Apărarea Pasivă” instituită în urmă cu 93 de ani, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, semnat de Regele Carol al II-lea, structurile au parcurs un drum lung, transformându-se într-un mecanism de intervenție modern și performant.
Din decembrie 2004, atribuțiile instituționale au fost preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a unit activitățile specifice de protecție civilă cu cele ale pompierilor militari.
Protecția civilă are rolul fundamental de a asigura protecția populației, a bunurilor materiale, a valorilor culturale și a mediului în fața riscurilor generate de dezastre naturale, tehnologice sau conflicte militare, iar în județul Hunedoara, misiunile pentru siguranța cetățeanului capătă valențe speciale.



Pe lângă acțiunile demonstrative, informările populației și evenimentele ce vor fi organizate în toate unitățile școlare din județ și în majoritatea localităților hunedorene, în data de 4 martie, între orele 10:00 și 11:00, va avea loc „miercurea alarmelor”, un exercițiu de alarmare în toate localitățile județului.




