back to top
Televiziunea județului tău!
27.6 C
Deva
marți, iunie 23, 2026

40 de untăți de învățământ închise în județul Hunedoara, în alte 63 cursurile se desfășoară online sau în sistem hibrid. Doar 20 de unități de învățământ deschise


Ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile și a ninsorilor abundente înregistrate în ultimele ore, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a luat o serie de măsuri urgente pentru a asigura desfășurarea activităților didactice a elevilor și personalului din unitățile de învățământ în deplină siguranță.
Miercuri, 7 ianuarie 2026, inspectorul școlar general, prof. dr. Maria ȘTEFĂNIE, s-a consultat cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, cu Prefectul județului Hunedoara, dl. Constantin FULGA, cu membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cu reprezentanți ai Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT-uri) și cu directorii unităților de învățământ. Scopul acestor consultări a fost adoptarea celor mai potrivite soluții pentru asigurarea unui climat preventiv de siguranță pentru elevi și întregul personal implicat în actul educational.
Prin urmare, în cadrul CJSU, a fost adoptată Hotărârea nr. 2 din 7.01.2026, care a fost transmisă cu celeritate directorilor unităților de învățământ precum și președinților Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență.
Conform prevederilor acestei hotărâri, directorii unităților de învățământ, în urma consultării cu președințele Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU), au decis modul de organizare a activității pentru zilele de 8 și, respectiv, 9 ianuarie 2026, în funcție de situațiile specifice și riscurile înregistrate în fiecare localitate.
La această oră, în județul Hunedoara, se înregistrează următoarea situație privind desfășurarea activității didactice:
Număr unități de învățământ cu activitate didactică suspendată și recuperarea ulterioară a orelor de curs: 40;
Număr unități de învățământ cu activitate didactică desfășurată online: 37;
Număr unități de învățământ cu activitate didactică desfășurată în regim hibrid: 26;
Număr unități de învățământ cu activitate didactică desfășurată fizic în unitatea de învățământ: 20.
Notă: Datele centralizate pănă la această oră vor putea fi actualizate pe parcursul zilei.
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara monitorizează permanent situația din teren și menține legătura cu autoritățile locale și cu directorii unităților de învățământ, având ca prioritate absolută siguranța tuturor participanților la actul educațional.
ISJ Hunedoara adresează mulțumiri părinților, elevilor și cadrelor didactice pentru înțelegerea și flexibilitatea din aceste momente, dar și reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, membrilor CJSU, UAT-urilor și directorilor unităților de învățământ pentru colaborare, profesionalismul și sprijinul acordat în gestionarea eficientă a acestei situații deosebite.

Ultimele noutăți

TOMA COCONEA A LUAT STARTUL LA X-PYR, COMPETIȚIA DE HIKE&FLY DE 529 KM

ÎNTRECEREA TRAVERSEAZĂ MUNȚII PIRINEI ÎN ALERGARE ȘI ZBOR CU...

NOAPTEA MAGICĂ A SÂNZIENELOR: TRADIȚII ȘI MISTER LA ÎNCEPUT DE VARĂ

PE 24 IUNIE, ROMÂNII SĂRBĂTORESC ZIUA SOARELUI, A IUBIRII...

SINDICATELE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CONTINUĂ LUPTA

S-AU STRÂNS 160.000 DE SEMNĂTURI PENTRU MODIFICAREA LEGII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

LIPSĂ DE EDUCAȚIE ȘI DE RESPECT PENTRU BUNUL PUBLIC

OPT ADOLESCENȚI DIN DEVA, ANCHETAȚI DE POLIȚIȘTI, BĂNUIȚI DE...

COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ ÎN HUNEDOARA

INTERVENȚII CONTRA-CRONOMETRU ȘI NOI AVERTIZĂRI METEO

Știri

TOMA COCONEA A LUAT STARTUL LA X-PYR, COMPETIȚIA DE HIKE&FLY DE 529 KM

ÎNTRECEREA TRAVERSEAZĂ MUNȚII PIRINEI ÎN ALERGARE ȘI ZBOR CU...

NOAPTEA MAGICĂ A SÂNZIENELOR: TRADIȚII ȘI MISTER LA ÎNCEPUT DE VARĂ

PE 24 IUNIE, ROMÂNII SĂRBĂTORESC ZIUA SOARELUI, A IUBIRII...

SINDICATELE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CONTINUĂ LUPTA

S-AU STRÂNS 160.000 DE SEMNĂTURI PENTRU MODIFICAREA LEGII ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

LIPSĂ DE EDUCAȚIE ȘI DE RESPECT PENTRU BUNUL PUBLIC

OPT ADOLESCENȚI DIN DEVA, ANCHETAȚI DE POLIȚIȘTI, BĂNUIȚI DE...

COD PORTOCALIU DE FURTUNĂ ÎN HUNEDOARA

INTERVENȚII CONTRA-CRONOMETRU ȘI NOI AVERTIZĂRI METEO

Furnizarea apei potabile este sistată joi, 25 iunie 2026, pe mai multe străzi din municipiul Deva!

Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că, potrivit anunțului transmis...

ACS ATLETICO VINGA – CSM DEVA O – 1, MECIUL TUR PENTRU PROMOVARE ÎN LIGA 3

SÂMBĂTĂ 27 IUNIE SE VA DESFĂȘURA MANȘA RETUR ÎN...
spot_img

Articole similare