back to top
Televiziunea județului tău!
11.3 C
Deva
vineri, mai 1, 2026

Ce s-a discutat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara

Zilele trecute, la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, s-a desfășurat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.) Hunedoara, prezidată de prefectul județului, Constantin Fulga, în calitate de președinte al comitetului.

În cadrul reuniunii,

au fost analizate și aprobate o serie de documente strategice și măsuri operative destinate creșterii gradului de siguranță a populației și gestionării eficiente a situațiilor de urgență la nivel județean.

1. Comitetul a aprobat Planul general de măsuri pentru sezonul rece 2025–2026, document care stabilește responsabilitățile instituțiilor publice, operatorilor economici și autorităților locale în ceea ce privește:

–        asigurarea intervenției operative pentru deszăpezirea drumurilor județene, naționale și locale;

–        asigurarea continuității furnizării utilităților publice (energie electrică, gaze naturale, apă potabilă);

–        protecția persoanelor fără adăpost, a vârstnicilor și a altor categorii vulnerabile în perioadele cu temperaturi scăzute;

–        funcționarea neîntreruptă a serviciilor de urgență și a instituțiilor esențiale.

Prefectul județului a solicitat tuturor primarilor să actualizeze planurile locale de intervenție și să verifice stocurile de materiale antiderapante și combustibili.

2. Comitetul a aprobat Planul de activități pentru anul 2026, care include acțiuni de pregătire, exerciții și simulări, instruiri tematice, precum și activități de verificare a modului de aplicare a măsurilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență la nivelul unităților administrativ-teritoriale și al operatorilor economici cu risc specific.

3.Măsuri pentru combaterea prezenței vulpilor în zonele locuite

Având în vedere semnalările repetate privind prezența vulpilor în zonele centrale ale municipiilor, orașelor și comunelor din județ, C.J.S.U. Hunedoara a dispus un set de măsuri imediate, în colaborare cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A.) Hunedoara și gestionarii fondurilor de vânătoare:

–        intensificarea acțiunilor de monitorizare și alungare a exemplarelor din intravilan;

–        verificarea respectării măsurilor de igienă și gestionare a deșeurilor menajere, pentru a reduce atragerea animalelor;

–        derularea campaniilor de vaccinare antirabică a vulpilor prin distribuirea de momeli vaccinale;

–        informarea populației privind conduita preventivă în cazul întâlnirii cu animale sălbatice.

„Suntem într-o perioadă în care schimbările climatice generează tot mai frecvent fenomene extreme. Este esențial ca fiecare instituție să acționeze preventiv, iar populația să fie informată și pregătită pentru a reacționa corect în caz de urgență”, a declarat prefectul județului Hunedoara.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara va monitoriza permanent evoluția situațiilor din teren și va comunica public măsurile adoptate, în funcție de necesități.

Ultimele noutăți

RESTRUCTURAREA A.N.A.F., SCENARIU ÎNGRIJORĂTOR PENTRU JUDEȚ

DIN CELE ȘASE UNITĂȚI FISCALE CARE FUNCȚIONEAZĂ, AR PUTEA...

BUGET MAI MIC LA DEVA, DAR PRESIUNI MAI MARI PE CHELTUIELI

ADMINISTRAȚIA LOCALĂ CAUTĂ ECHILIBRUL ÎNTRE INVESTIȚII ȘI FUNCȚIONARE, ÎN...

ALUN, COMOARA DE MARMURĂ ASCUNSĂ ÎN MUNȚII POIANA RUSCĂ

SATUL UNIC ÎN LUME UNDE DRUMUL, BISERICA ȘI FUNDAȚIILE...

PARCUL CENTRAL DIN HUNEDOARA PRINDE VIAȚĂ!

HUNEDOARA ARE CEA MAI MARE ZONĂ VERDE PE CAP...

Știri

spot_img

Articole similare