back to top
Televiziunea județului tău!
3 C
Deva
joi, aprilie 30, 2026

Program de reintegrare pentru șoferii care au comis infracțiuni rutiere, lansat în județul Hunedoara

La nivelul județului Hunedoara a fost lansat, la data de 1 octombrie 2025, programul de reintegrare a persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, intitulat „În siguranță la volan, stop accidentelor”.

Proiectul este rezultatul unei colaborări interinstituționale între Serviciul de Probațiune Hunedoara și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, prin structurile de prevenire și poliție rutieră, având ca obiectiv principal reducerea riscului de recidivă în rândul persoanelor care au încălcat legea la volan.

Programul se desfășoară săptămânal, pe durata a patru sesiuni, la care participă 11 persoane condamnate pentru infracțiuni rutiere, aflate în evidența serviciului de probațiune, față de care instanța a dispus suspendarea executării pedepsei.

Pe parcursul activităților, participanții sunt sprijiniți să dobândească informații juridice și comportamentale, să își analizeze propriul comportament, să înțeleagă consecințele încălcării regulilor de circulație și să își dezvolte abilități de autocontrol.

Discuțiile din cadrul întâlnirilor au fost interactive și constructive, fiind prezentate materiale video de impact privind efectele vitezei excesive, consumului de alcool sau droguri și neatenției la volan. Participanții au avut și experiențe practice, testând ochelari speciali care simulează efectele consumului de alcool și substanțe interzise, pentru a conștientiza riscurile reale la care se expun.

Reprezentanții instituțiilor implicate apreciază că acest program pilot are rezultate promițătoare și că există intenția de extindere a implementării, fiind inspirat din modele aplicate deja în alte județe din țară. Prin astfel de inițiative, polițiștii își propun o abordare educativă și preventivă a siguranței rutiere, încurajând responsabilitatea la volan și reducerea numărului de accidente provocate de comportamente imprudente.

Ultimele noutăți

Atenție! Portal neautorizat de vânzare a rovinietei!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

„Uneori nu ai nevoie de un nou drum — ai nevoie de curajul să mergi până la capătul celui pe care ești deja.”

Poveste inspirată din el:Mihai schimba mereu direcția. Începea proiecte,...

PREFECTUL DE HUNEDOARA ȘI-A DAT DEMISIA

DEMISIA URMEAZĂ SĂ DEVINĂ EFECTIVĂ LA MOMENTUL PUBLICĂRII H.G....

ASTĂZI A ÎNCEPUT TÂRGUL DE OFERTE EDUCAȚIONALE LA DEVA

SUTE DE ELEVI HUNEDORENI AU LUAT CU ASALT CENTRUL...

Știri

Atenție! Portal neautorizat de vânzare a rovinietei!

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres...

PREFECTUL DE HUNEDOARA ȘI-A DAT DEMISIA

DEMISIA URMEAZĂ SĂ DEVINĂ EFECTIVĂ LA MOMENTUL PUBLICĂRII H.G....

ASTĂZI A ÎNCEPUT TÂRGUL DE OFERTE EDUCAȚIONALE LA DEVA

SUTE DE ELEVI HUNEDORENI AU LUAT CU ASALT CENTRUL...

POȘTA DISTRIBUIE PENSIILE DOAR DE LUNI, 4 MAI

ZIUA LIBERĂ DE 1 MAI DETERMINĂ LIVRAREA PENSIILOR CĂTRE...

LOTUL NAȚIONAL DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ APLAUDAT LA „CUPA CETĂŢII”

PUBLICUL DEVEAN A AVUT PRIVILEGIUL DE A VEDEA NOUL...

VASILICĂ POTECĂ: „DUPĂ MOȚIUNE, COALIȚIA VA MERGE MAI DEPARTE,

DAR FĂRĂ PREMIERUL BOLOJAN! P.N.L. ÎȘI VA GĂSI REPEDE...
spot_img

Articole similare