Camera Deputaților a adoptat, miercuri, Legea prosumatorilor, care le permite românilor să compenseze energia produsă la o locuință cu facturile de la alte adrese, facilitând astfel accesul la energia verde și reducerea costurilor pentru gospodării și instituții publice.
Prin această lege,
românii care produc energie verde la o locuință vor putea compensa energia produsă în exces la alte adrese deținute de aceleași persoane, precum un apartament de bloc sau alte proprietăți. Practic, furnizorii vor putea reduce factura de la o locuință folosind energia produsă în altă parte, facilitând astfel un consum mai eficient și acces la surse regenerabile.
Fostul ministru al Energiei,
Sebastian Burduja a explicat că prosumatorii reprezintă „cei mai mari investitori în energie din ultimii cinci ani”. În prezent, România are aproximativ 250.000 de prosumatori, cu o putere instalată totală de aproape 3.000 MW, echivalentul a patru reactoare nucleare de la Cernavodă, chiar dacă producția de energie solară rămâne intermitentă.
Potrivit unor parlamentari,
această lege (reexaminată, la cererea preşedintelui României, aduce o serie de modificări regimului juridic aplicabil prosumatorilor, scrie financialintelligence.ro.) vine să repare ce nu se rezolvase demult – pune în ordine piaţa energiei, mai ales a energiei regenerabile, şi face dreptate pentru prosumatori.
sursa: stiripesurse.ro




