back to top
Televiziunea județului tău!
9.1 C
Deva
vineri, aprilie 17, 2026

Tragedie la un cămin al Universității din Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, la data de 3 iulie, în jurul orei 11.40, cu privire la faptul că într-un cămin care aparține Universității din Petroşani s-ar afla o persoană posibil decedată. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a confirmat decesul.

Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști este vorba despre un bărbat de 63 de ani, domiciliat în județul Suceava, cazat în incinta căminului universitar. În cauză nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracțiuni. Cadavrul a fost transportat la o unitate medicală în vederea efectuării necropsiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Petroșani, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ultimele noutăți

ZECI DE ANGAJAȚI AI PRIMĂRIEI DEVA RĂMÂN ȘOMERI

ASTĂZI A FOST VOTATĂ NOUA ORGANIGRAMĂ STABILITĂ DUPĂ REGULILE...

INCENDIATORII NU SE LINIȘTESC

30 DE POMPIERI SE LUPTĂ DE IERI CU UN...

BISERICA DIN GHELARI, NĂSCUTĂ DINTR-UN VIS DIVIN

ESTE CONSIDERATĂ CEA MAI MARE BISERICĂ DE COMUNĂ DIN...

25 DE TINERI INTERPREȚI DIN TOATĂ ȚARA, SELECTAȚI

LA CEA DE A XIII-A EDIȚIE A FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL...

Știri

spot_img

Articole similare