back to top
Televiziunea județului tău!
20.8 C
Deva
duminică, octombrie 4, 2026

„BELLA VOCE, BELLA MUSICA”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează, în data de 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Sala Pro Arte a Colegiului Național „Decebal” din Deva, concertul susținut de soprana Leontina Văduva și pianistul Cătălin Răducanu, în cadrul celei de-a doua ediții a turneului național „Bella voce, Bella musica”.

Proiectul, inițiat de Pro Contemporania în cadrul seriei „Turnee de poveste”, propune publicului un repertoriu care traversează granițele dintre lied, operă, cântecul francez și muzica românească.

Spectacolul promite o întâlnire muzicală aparte, în care rafinamentul repertoriului cult se întâlnește cu farmecul unor cântece îndrăgite.

Turneul „Bella voce, Bella musica” revine în toamna acestui an după succesul primei ediții desfășurate în 2025, deschise printr-un recital cu sala arhiplină la Ateneul Român. Înaintea seriei de concerte din România și Republica Moldova, ediția din 2026 va avea o avanpremieră la Londra, în data de 14 octombrie, la Institutul Cultural Român, în cadrul seriei „Turnee de poveste… pretutindeni”, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Prin noul turneu, cei doi artiști propun publicului un dialog muzical construit în jurul frumuseții vocii, expresivității pianului și diversității repertoriului. De la Enescu la Edith Piaf și Maria Tănase, „Bella voce, Bella musica” este o invitație la redescoperirea unor pagini muzicale în care eleganța, pasiunea și emoția se întâlnesc pe aceeași scenă.

Publicul este invitat să se bucure de întâlnirea cu doi artiști de excepție și de o seară în care muzica românească și cea universală se vor întâlni într-un recital de înaltă ținută artistică.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Ultimele noutăți

HUNEDOARA 1 VĂ RECOMANDĂ

UN WEEKEND DE POVESTE CU ARTĂ, ADRENALINĂ PE CER...

POMPIERII, NON-STOP LA DATORIE

MILITARI, SALVAMONTIȘTI, PĂDURARI, RANGERI ȘI VOLUNTARI SE LUPTĂ DE...

NATALIA INTOTERO PROPUNE INIȚIATIVA „TINERI, LOCUIRE ȘI FAMILIE 2028–2034”

INIȚIATIVA VA FI TRANSMISĂ REPREZENTANȚILOR ROMÂNIEI ÎN COMISIA EUROPEANĂ...

ANGAJAȚII SUPERCOM AU ÎNCETAT, ASTĂZI, GREVA

ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ, CU O ÎNTÂRZIERE DE CINCI ZILE,...

„NUNTA DE AUR” LA HUNEDOARA

SENIORII HUNEDOAREI AU FOST SĂRBĂTORIȚI CU EMOȚIE ȘI RESPECT

Știri

spot_img

Articole similare