Peste 100 de familii și persoane singure din municipiul Deva își pot ridica, în această săptămână, sumele aferente suplimentului pentru energie cu combustibili solizi pentru luna iulie 2026.
Plata este efectuată de Direcția de Asistență Socială Deva, la casieria instituției din strada I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1.
Programul de plată
Beneficiarii își pot ridica banii după următorul program:
- Marți, 8 septembrie 2026: între orele 12:30 și 15:00
- Miercuri, 9 septembrie 2026: între orele 8:30 – 11:00 și 12:30 – 15:00
Sprijinul financiar este acordat doar titularului cererii, pe baza unui act de identitate valabil.
Potrivit datelor transmise de Compartimentul Beneficii și Servicii Sociale, 104 familii și persoane singure din municipiul Deva beneficiază de acest sprijin pentru luna iulie. Valoarea totală a sumelor acordate este de 2.080 de lei.
Cine poate beneficia de suplimentul pentru energie
Suplimentul pentru energie se acordă, la cerere, pe întreaga perioadă a anului, familiilor al căror venit mediu net lunar este de maximum 1.386 de lei pe membru de familie, precum și persoanelor singure cu un venit mediu net lunar de maximum 2.053 de lei.
Pentru informații suplimentare, beneficiarii pot contacta Direcția de Asistență Socială Deva la numerele de telefon 0755.878.599 și 0254.218.030, Tasta 6 – Casierie, în timpul programului de lucru.




