Consiliul Județean Hunedoara a anunțat modificarea temporară a programului de vizitare al sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, în vederea accelerării lucrărilor de restaurare aflate în desfășurare. Măsura va fi aplicată pe întreaga durată a lunii iulie 2026 și are ca obiectiv finalizarea investițiilor majore programate pentru acest an.
Decizia a fost luată luni, 29 iunie, în cadrul unei întâlniri de lucru coordonate de vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Adam Țambă, la care au participat reprezentanți ai administrației locale și operatori din turism de pe Valea Grădiștei. Potrivit administrației județene, soluția adoptată urmărește atât accelerarea ritmului lucrărilor, cât și limitarea impactului asupra activității turistice din zonă.
În acest context, în perioada 1 – 31 iulie 2026, situl arheologic va fi închis pentru vizitare în primele trei zile ale fiecărei săptămâni, pentru a permite constructorilor să lucreze în condiții de siguranță în zonele aflate în restaurare, respectiv Terasa a X-a și incinta fortificată, parte a monumentului inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Programul de vizitare în luna iulie:
Luni – Miercuri: Închis
Joi: 09:00 – 20:00
Vineri: 09:00 – 20:00
Sâmbătă: 09:00 – 20:00
Duminică: 09:00 – 20:00
Astfel, începând cu 1 iulie, turiștii vor putea vizita capitala Regatului Dac doar în perioada joi – duminică, măsura fiind una temporară și necesară pentru finalizarea lucrărilor de conservare și restaurare asumate pentru acest an.
Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara precizează că restricțiile au fost stabilite astfel încât să fie protejată atât siguranța vizitatorilor, cât și calitatea intervențiilor asupra unuia dintre cele mai importante monumente istorice ale României.
Autoritățile le mulțumesc turiștilor pentru înțelegere și îi invită să viziteze Sarmizegetusa Regia în weekendurile lunii iulie, când accesul va fi permis conform noului program.



