Aproape 1,9 milioane de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, joi, 9 octombrie 2025, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în gradul de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii septembrie 2025.
Prin excepţie,
22 de persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, prin urmare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de miercuri (8 octombrie 2025) și joi (9 octombrie 2025), după următorul program:
MIERCURI, 8 octombrie 2025 – între orele 12:30 – 15:00
JOI, 9 octombrie 2025 – între orele 8:30 – 11:00 și 12:30 – 15:00
Plata indemnizaţiei
se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi şi, după caz, al persoanei împuternicite să se prezinte la casierie pentru ridicarea drepturilor băneşti.
Informaţii suplimentare
se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Cuantumul indemnizației lunare acordate persoanei cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” este 2.574 lei.
Plata indemnizaţiei este asigurată de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi.